Întrebare: Am citit recent cartea Viața lui Pi și m-a lăsat cu câteva întrebări despre religie. În primul rând, permiteți-mi să vă întreb: care este cel mai important motiv pentru care credeți în monoteism în comparație cu o religie politeistă, cum ar fi hinduismul? Sau nu este acesta un aspect major al credinței dumneavoastră? Ce părere aveți despre o persoană care urmează mai mult de o religie în același timp – este posibil să ai credință în mai mult de un Dumnezeu în același timp? Ceea ce mă duce la o altă întrebare: Credeți că este posibil ca toate religiile să se bazeze pe experiențe diferite cu același Dumnezeu în diferite zone ale lumii? De asemenea, de ce și-ar sacrifica Dumnezeu singurul său Fiu pentru a plăti pentru păcatele altor oameni? De ce nu ar trebui să plătim noi înșine pentru greșelile noastre? Oricât de elementară ar fi întrebarea, este un concept foarte dificil. Vă mulțumim pentru timpul acordat. -A.R.

Răspuns de Fr. Edward McIlmail, LC

A: Multe mulțumiri pentru întrebările dumneavoastră atente.

Francamente, nu m-am gândit niciodată serios la credințele hinduse. Creștinismul are mai mult sens: Există un Dumnezeu unic, necreat, care a creat toate celelalte lucruri. O religie precum hinduismul (sau cel puțin unele forme ale acestuia) care îmbrățișează mai mulți zei nu pare foarte satisfăcătoare, ca să fiu sincer. Nu face decât să ridice întrebarea de unde au venit toți acei zei.

Cred că o persoană care este serioasă în ceea ce privește religia nu va încerca, prin natura ei, să urmeze diferite credințe deodată. Diferitele credințe se contrazic adesea între ele, uneori în probleme foarte elementare. Așa că, chiar și din punct de vedere intelectual, a urma religii diferite nu prea are sens. În plus, Dumnezeu, înțeles ca Ființă absolută, nu are egal.

În ceea ce privește întrebarea dacă diferitele religii se bazează pe experiențe diferite ale lui Dumnezeu – aceasta este o întrebare bună. Diferitele religii (în afară de credința catolică, care cred că poate interpreta autoritar Revelația) au scântei de adevăr.

Permiteți-mi să citez un citat cam lung din Nostra Aetate, nr. 2, documentul Vatican II despre religiile necreștine:

„Religiile, totuși, care sunt legate de o cultură avansată s-au străduit să răspundă la aceleași întrebări prin intermediul unor concepte mai rafinate și al unui limbaj mai dezvoltat. Astfel, în hinduism, oamenii contemplă misterul divin și îl exprimă printr-o abundență inepuizabilă de mituri și printr-o cercetare filozofică iscoditoare. Ei caută să se elibereze de angoasa condiției noastre umane fie prin practici ascetice, fie prin meditație profundă, fie printr-o fugă către Dumnezeu cu iubire și încredere. Din nou, budismul, în diferitele sale forme, conștientizează insuficiența radicală a acestei lumi schimbătoare; el învață o cale prin care oamenii, într-un spirit devotat și încrezător, pot fi capabili fie să dobândească starea de eliberare perfectă, fie să atingă, prin eforturi proprii sau prin ajutor superior, iluminarea supremă. De asemenea, alte religii întâlnite pretutindeni încearcă să contracareze neliniștea inimii umane, fiecare în felul său, propunând „căi”, care cuprind învățături, reguli de viață și rituri sacre. Biserica Catolică nu respinge nimic din ceea ce este adevărat și sfânt în aceste religii. Ea privește cu sincer respect acele căi de conduită și de viață, acele precepte și învățături care, deși diferă în multe aspecte de cele pe care ea le susține și le expune, reflectă totuși adesea o rază din acel Adevăr care îi luminează pe toți oamenii. Într-adevăr, ea proclamă și trebuie să-L proclame mereu pe Hristos „calea, adevărul și viața” (Ioan 14:6), în care oamenii pot găsi plinătatea vieții religioase, în care Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine.”

Rețineți această frază despre alte religii care „reflectă adesea o rază a acelui Adevăr” – adică o rază a adevărului care este Dumnezeu însuși. Deci, într-un sens limitat, da, am putea spune că alte religii ar putea reflecta diverse experiențe ale lui Dumnezeu.

În ceea ce privește faptul că Dumnezeu și-a sacrificat Fiul pentru răscumpărarea noastră: Isus a mers de bunăvoie la cruce, pentru a face voia Tatălui său. De ce a fost necesar acest sacrificiu?

Să spunem așa: Dumnezeu este infinit de bun. A păcătui împotriva unui Dumnezeu infinit de bun este o ofensă infinită. Omul este finit și, prin urmare, nu se poate revanșa singur pentru ofensele sale împotriva unui Dumnezeu infinit de bun. Numai Dumnezeu ar putea să compenseze ofensele (păcatele) împotriva sa. Astfel, Isus, fiind Dumnezeu, a putut să ne răscumpere de păcat.

Ar fi putut avea loc răscumpărarea în alt mod? Posibil. Dar Dumnezeu a ales calea pe care a ales-o, în parte, probabil, pentru a-și arăta marea dragoste pentru noi.

Sper că acest lucru vă ajută. Dumnezeu să vă binecuvânteze.