Secolul XXI s-a dovedit a fi la fel de tumultuos din punct de vedere economic ca și cele două secole precedente. În această perioadă s-au înregistrat multiple crize financiare care au lovit națiuni, regiuni și – în cazul Marii Recesiuni – întreaga economie globală. Toate crizele financiare împărtășesc anumite caracteristici, dar fiecare dintre ele își spune propria poveste unică, cu propriile lecții unice pentru viitor. Citiți în continuare pentru a afla mai multe despre cele mai notabile trei crize financiare pe care le-a cunoscut lumea în secolul XXI.

Crize financiare vs. crize fiscale

Crizele financiare și fiscale pot apărea din mai multe motive și pot fi cauzate atât de factori interni, cât și externi. O criză ar putea emana din interiorul sistemului financiar sau al guvernului federal al unei națiuni.

În schimb, un eveniment exogen, cum ar fi un dezastru natural sau o recesiune globală, ar putea trimite o țară într-o criză financiară și fiscală. Deși pot apărea simultan, există diferențe distincte între o criză financiară și una fiscală.

Criza financiară

O criză financiară este un termen generalizat pentru probleme sistemice în sectorul financiar mai larg al unei țări sau al unor țări. Crizele financiare duc adesea, dar nu întotdeauna, la recesiuni. Dacă sectorul bancar din SUA ia în mod colectiv decizii proaste de creditare sau dacă este reglementat sau impozitat în mod necorespunzător sau dacă suferă un alt șoc exogen care provoacă pierderi la nivelul întregii industrii și pierderea prețurilor acțiunilor, aceasta este o criză financiară.

Dintre toate sectoarele unei economii, sectorul financiar este considerat a fi cel mai periculos epicentru al unei crize, deoarece fiecare alt sector se bazează pe el pentru sprijin monetar și structural.

Criza fiscală

O criză fiscală, pe de altă parte, se referă la o problemă cu bilanțurile guvernamentale. Dacă gradul de îndatorare al unui guvern creează probleme de finanțare sau de performanță, se poate spune că acesta se confruntă cu o criză fiscală. O criză fiscală ar putea apărea în Statele Unite dacă, de exemplu, guvernul federal ar împrumuta prea mulți bani și s-ar trezi exclus de pe piețele de credit. O criză fiscală ar putea avea loc, de asemenea, dacă o agenție majoră de rating de credit ar retrograda titlurile de stat americane sau dacă guvernul federal ar trebui să suspende plățile din cauza unui deficit bugetar.

O criză fiscală poate apărea, de asemenea, în urma unei recesiuni și a unor perioade de șomaj ridicat, ceea ce duce, de obicei, la o scădere a veniturilor fiscale colectate, creând un deficit de venituri pentru guvern. Împrumuturile sau datoriile excesive în timpul războaielor pot, de asemenea, împinge o națiune într-o criză fiscală dacă țara nu poate rambursa datoria din cauza daunelor aduse economiei și infrastructurii țării.

Crizele financiare și fiscale pot apărea independent sau concomitent. Este posibil ca o criză fiscală a unui guvern să provoace o criză financiară, fie direct, fie indirect, în special dacă guvernul răspunde în mod necorespunzător la problemele sale bugetare prin confiscarea economiilor, jefuind piețele de capital sau distrugând valoarea monedei locale. De exemplu, criza datoriilor suverane care a cuprins o mare parte din sudul Europei în 2010 a fost o criză fiscală, dar nu a fost o criză financiară.

Criza economică argentiniană din 2001-2002

Crizele argentiniene au fost o caracteristică familiară încă de la marea panică financiară din 1876. Țara a cunoscut prima sa criză din secolul XXI în perioada 2001-2002, care a implicat combinația dintre o criză monetară și o panică financiară. O ancorare nereușită a monedei tari la dolarul american a lăsat peso-ul argentinian în dezordine. Deponenții bancari au intrat în panică atunci când guvernul argentinian a cochetat cu înghețarea depozitelor, ceea ce a dus la creșterea bruscă a ratelor dobânzilor.

La 1 decembrie 2001, ministrul economiei, Domingo Cavallo, a decretat înghețarea depozitelor bancare. Familiile au fost blocate de economiile lor, iar ratele inflației au atins un nivel astronomic de 5.000%.În decurs de o săptămână, Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că nu va mai oferi sprijin Argentinei, deoarece țara a fost considerată un rău platnic în serie. Autoritățile internaționale nu credeau că vor avea loc cu adevărat reforme adecvate.

Criza financiară

Guvernul argentinian a pierdut accesul la piețele de capital, iar instituțiile financiare private argentiniene au fost, de asemenea, izolate. Multe întreprinderi s-au închis. Unele bănci străine – care erau o prezență mare – s-au retras mai degrabă decât să-și riște activele. Natura neregulată și extremă a ratelor dobânzilor a făcut practic imposibilă funcționarea corectă a oricărei firme financiare.

Sectorul bancar argentinian a fost lăudat pentru reglementările sale progresiste de la sfârșitul anilor 1990, dar acest lucru nu a oprit măcelul din 2001-2002. Până în 2002, rata de neplată în rândul emitenților de obligațiuni era de aproape 60%. Debitorii locali nu s-au descurcat mai bine, iar neplățile lor ulterioare au zdrobit creditorii comerciali.

Guvernul Argentinei nu s-a descurcat mult mai bine. Cu economia într-o spirală descendentă, șomaj ridicat și fără acces la piețele de credit, guvernul argentinian a intrat în incapacitate de plată a datoriilor sale în valoare de 100 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, guvernul a renunțat la investitorii care au cumpărat obligațiuni guvernamentale argentiniene.

Criza valutară

Cu economia în dificultate și incertitudinea legată de stabilitatea guvernului federal, capitalul de investiții a fugit din țară. Rezultatul a fost o devalorizare sau depreciere a peso-ului argentinian, pe măsură ce investitorii și-au vândut investițiile denominate în peso pentru participații străine.

Este obișnuit ca economiile de piață emergente să își denomineze datoria în dolari americani, iar în timpul unei devalorizări, aceasta poate paraliza o țară. Orice datorie care a fost denominată în dolari pentru guvern, companii și persoane fizice a crescut semnificativ aproape peste noapte, deoarece impozitele și veniturile au fost obținute în pesos.

Cu alte cuvinte, au fost necesari mult mai mulți pesos pentru a plăti același sold principal datorat pentru împrumuturile denominate în dolari, numai din cauza devalorizării cursului de schimb al peso față de dolar.

Criza financiară globală 2007-2009

Considerată pe scară largă drept cea mai gravă criză economică globală de la Marea Depresiune, criza financiară globală din 2007-2009 s-a declanșat în SUA și s-a răspândit în cea mai mare parte a lumii dezvoltate. S-a scris mult despre natura și cauzele Marii Recesiuni, dar povestea esențială se concentrează în jurul marilor bănci de investiții care s-au supraîndatorat folosind titluri de valoare garantate cu ipoteci (MBS).

Reneficiile și prețurile instrumentelor MBS ale băncilor s-au bazat pe creșterea prețurilor locuințelor cauzată de o bulă nesustenabilă a activelor de pe piața imobiliară din SUA. Scăderea prețurilor locuințelor a creat o reacție în lanț de neplată a emitenților de obligațiuni din întreaga țară, începând cu creditele ipotecare subprime și, în cele din urmă, răspândindu-se pe întreaga piață MBS.

Din păcate pentru băncile internaționale de investiții, întregul sistem financiar global a devenit din ce în ce mai interconectat în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Titluri de valoare de tip „junk” susținute de credite ipotecare cu rată variabilă (ARM) – multe dintre acestea primind în mod inexplicabil ratinguri AAA de la Moody’s și Standard & Poor’s – au împânzit portofoliile investitorilor japonezi și europeni.

Primii pași ai crizei au început în a doua jumătate a anului 2007, atingând în cele din urmă punctul culminant în septembrie 2008. Mai multe bănci de investiții la nivel mondial au fost compromise, inclusiv Lehman Brothers, AIG, Bear Stearns, Countrywide Financial, Wachovia și Washington Mutual.

Au existat numeroase falimente bancare și în Europa, inclusiv Royal Bank of Scotland, care a înregistrat o pierdere de 34 de miliarde de dolari în 2008. RBS a fost una dintre băncile pe care guvernul britanic a trebuit să le salveze cu pachetul de salvare de 63 de miliarde de dolari. Cea mai gravă recesiune din SUA a avut loc la sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009, dar a fost nevoie de câteva luni pentru ca panica să ajungă în Europa. Țări precum Grecia, Irlanda și Portugalia au fost cele mai afectate.

Cu toate acestea, impactul crizei financiare nu s-a limitat la SUA și Europa. Produsul intern brut (PIB) global, care măsoară producția totală de bunuri și servicii pentru toate țările, a scăzut în 2009 la -1,67%, de la 1,85% în 2008, potrivit Băncii Mondiale.

Criza financiară rusă din 2014

Economia rusă, condusă de Vladimir Putin, a înregistrat o creștere apreciabilă în prima jumătate a secolului XXI, în mare parte datorită sectorului energetic înfloritor și creșterii prețurilor globale ale materiilor prime. Economia rusă a devenit atât de dependentă de exporturile de energie încât aproape jumătate din veniturile guvernului rus au fost generate de vânzarea de petrol și gaze naturale.

Dar prețurile globale ale petrolului s-au prăbușit în iunie 2014. Prețul mediu al barilului de petrol a scăzut cu aproape 40% în șase luni de la pragul anterior de 100 de dolari. Scăderea sub 100 de dolari a fost demnă de luat în seamă, deoarece aceasta era cifra pe care oficialii ruși o estimau necesară pentru a menține un buget echilibrat.

Putin a exacerbat problema energiei prin invadarea și anexarea Crimeei din Ucraina, ceea ce a dus la sancțiuni economice din partea SUA și a Europei. Instituții financiare importante, cum ar fi Goldman Sachs, au început să taie capitalul și numerarul către Rusia. Guvernul rus a răspuns cu o expansiune monetară agresivă, ceea ce a dus la o inflație ridicată și la pierderi paralizante în rândul băncilor rusești.

Ca urmare, au fost impuse sancțiuni economice de către SUA și Europa, precum și de alte țări, care au inclus interdicția de a cumpăra tehnologie occidentală pentru dezvoltarea petrolului. Alte sancțiuni au inclus blocarea băncilor rusești de a obține capital din Europa sau din SUA.

Impactul crizei și al sancțiunilor asupra economiei rusești a fost semnificativ. În 2015, PIB-ul a scăzut cu -1,97% față de anul precedent. Abia în 2017 economia rusă a înregistrat o rată anuală de creștere de peste 1,5%, potrivit Băncii Mondiale.

.