Definiția amplificării

Amplificarea este un dispozitiv retoric pe care scriitorii îl folosesc pentru a înfrumuseța o propoziție sau o afirmație prin adăugarea de informații suplimentare. Obiectivul este de a crește lizibilitatea și valoarea afirmației sau a propoziției. Ei o folosesc de obicei atunci când o propoziție simplă este abruptă și nu poate transmite implicațiile dorite. Scriitorii folosesc apoi amplificarea pentru a face adăugiri structurale și pentru a da înțelesuri suplimentare prin descrierea și repetarea unei anumite afirmații sau idei. Scopul acestui procedeu retoric este de a atrage atenția cititorilor asupra unei idei, care altfel le-ar putea scăpa.

Exemple de amplificare în literatură

Exemplu #1: Prietenul nostru comun (de Charles Dickens)

„Domnul și doamna Veneering erau niște oameni bran-new într-o casă bran-new într-un cartier bran-new din Londra. Totul la familia Veneering era nou-nouț și sprinten. Toată mobila lor era nouă, toți prietenii lor erau noi, toți servitorii lor erau noi, locuința lor era nouă, … harnașamentul lor era nou, caii lor erau noi, tablourile lor erau noi, ei înșiși erau noi, erau atât de proaspăt căsătoriți pe cât era compatibil din punct de vedere legal cu faptul că aveau un copil bran-new …”

În acest fragment, Dickens amplifică expresia „bran-new”, iar apoi o descrie mai departe, oferind mai multe detalii despre toate, cum ar fi mobila, prietenii, servitorii, locul, caii, tablourile, etc.

Exemplu #2: Northern Exposure (de Chris Stevens)

„Ultimele cuvinte ale lui Goethe: „Mai multă lumină”. De când ne-am târât afară din noroiul primordial, acesta a fost strigătul nostru unificator: ‘Mai multă lumină’. Lumina soarelui. Lumina torțelor. Lumina lumânărilor. Neon. Incandescentă… Lumina este o metaforă. Cuvântul Tău este o lampă pentru picioarele mele. Furie, furie împotriva morții luminii. Condu, Lumină blândă, în mijlocul întunericului care ne înconjoară, Condu-mă pe mine! Noaptea e întunecată și sunt departe de casă – Condu-mă pe Tine! Ridică-te, strălucește, căci lumina Ta a venit. Lumina este cunoaștere. Lumina este viață. Lumina este lumină.”

Puteți observa că accentul este pus pe „lumină” în fragmentul dat mai sus. Trecând de la sensul literal la sensul metaforic al luminii, vorbitorul descrie scopul luminii în viața oamenilor.

Exemplu #3: The Twits (de Roald Dahl)

„Dacă o persoană are gânduri urâte, acestea încep să se vadă pe față. Și când acea persoană are gânduri urâte în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare an, fața devine din ce în ce mai urâtă, până când abia poți suporta să te uiți la ea.

O persoană care are gânduri bune nu poate fi niciodată urâtă. Poți avea un nas strâmb și o gură strâmbă și o bărbie dublă și dinți ieșiți în afară, dar dacă ai gânduri bune, acestea vor străluci pe fața ta ca niște raze de soare și vei arăta întotdeauna minunat.”

Aici, în acest fragment, Dahl elaborează pentru a explica în profunzime modul în care o persoană urâtă se poate dovedi și mai urâtă și cum o persoană frumoasă rămâne frumoasă, în ciuda faptului că are imperfecțiuni fizice.

Exemplu #4: Toate poveștile sunt adevărate (de John Edgar Wideman)

„Un copac masiv, vechi de secole, rezistă împotriva sorții aici, vizavi de casa mamei mele, unul dintre cei mai mari copaci din Pittsburgh, ancorat într-o încrengătură verde de buruieni și tufișuri, cu trunchiul gros ca un Buick, negru ca noaptea după ce ploaia îi îmbibă pielea striată… Dacă s-ar desprinde vreodată din ancorele sale, i-ar zdrobi casa ca un baros…”

În acest exemplu, John Edgar Wideman oferă o descriere extinsă și îmbogățită a unui copac bătrân și uriaș. El descrie în mod repetat modul în care acesta s-a ancorat, împreună cu buruienile și tufișurile, împotriva casei mamei sale.

Exemplu #5: The Scarlet Letter (de Nathaniel Hawthorne)

„Este puțin remarcabil faptul că – deși nu sunt înclinat să vorbesc prea mult despre mine și despre afacerile mele la cămin și cu prietenii mei personali – un impuls autobiografic a pus stăpânire pe mine de două ori în viața mea, atunci când mă adresez publicului.”

Această introducere a lui Nathaniel Hawthorne în celebrul său roman, The Scarlett Letter, folosește amplificarea. Vorbitorul explică faptul că este hotărât să își scrie autobiografia. În loc să o povestească simplu, el folosește un limbaj aprofundat pentru a adăuga ideea principală în ea.

Funcția amplificării

Prin folosirea amplificării, scriitorii repetă ceva ce au spus deja cu scopul de a adăuga mai multe informații și detalii la descrierea originală. În scris și în discurs, amplificarea tinde să sublinieze importanța unei idei, să stimuleze un răspuns emoțional în rândul publicului. De fapt, ea adaugă o exagerare, sporește efectul retoric și pune accentul pe elaborarea suplimentară a definițiilor, descrierilor și argumentelor dintr-o lucrare. Amplificarea evidențiază, de asemenea, aspectele persuasive ale unei idei, elaborând motivul pentru care aceasta trebuie să fie luată în considerare. În plus, în scrierile creative, ea atrage atenția cititorilor asupra celor mai vii, mai provocatoare și mai convingătoare părți ale unei narațiuni.

.