Acest articol, bazat pe o publicație recentă a lui Arturo Carpio, MD, Universidad de Cuenca, Ecuador, și a colegilor, este al doilea dintr-o serie de 3 părți despre bolile parazitare ale sistemului nervos central (SNC). Acesta va evidenția unele dintre tehnicile pe care clinicienii le folosesc pentru diagnosticarea bolilor parazitare ale SNC.

Din păcate, până la apariția simptomelor infecțiilor parazitare ale SNC, parazitul a invadat de obicei deja creierul și, în unele cazuri, a provocat leziuni ireversibile.

Diagnosticarea definitivă timpurie a acestor infecții este, prin urmare, critică în controlul și tratamentul acestor afecțiuni.

Potrivit autorilor, „complexitatea ciclurilor de viață parazitare și a specificităților geografice, precum și suprapunerea manifestărilor clinice la nivelul gazdei, care reflectă patogeneza diversă a paraziților, poate reprezenta o provocare pentru diagnostic.”

Diagnostic: Tehnici de laborator

Neurologii colectează de obicei în mod obișnuit probe de lichid cefalorahidian (LCR), precum și sânge, de la pacienții care prezintă simptome neurologice. În afecțiuni precum malaria, toxoplasmoza și tripanosomiaza africană umană, identificarea directă a parazitului cauzal în probele de LCR cu ajutorul microscopiei permite stabilirea unui diagnostic definitiv. Cu toate acestea, acest lucru nu este fezabil în multe dintre infecțiile parazitare ale SNC.

Și, deși eozinofilia poate fi identificată în LCR și/sau sânge în unele parazitoze ale SNC – în special în infecțiile helmintice, cum ar fi toxocaroza, cisticercoza, schistosomiaza și paragonimioza – această constatare este, de asemenea, relativ nespecifică.

Detecția anticorpilor antiparaziți rămâne cel mai frecvent utilizat instrument de diagnostic în aceste cazuri. Prezența acestor anticorpi indică faptul că pacientul a fost expus la parazit. Cu toate acestea, această abordare are încă limitări. În special, detectarea acestor anticorpi nu indică neapărat o infecție actuală cu paraziți vii, deoarece acești anticorpi pot persista timp de luni de zile după ce parazitul este eliminat.

Atât probele de ser cât și cele de LCR sunt utilizate în mod obișnuit pentru detectarea acestor anticorpi. Cu toate acestea, este important de reținut că, deși prezența anticorpilor în LCR indică implicarea și afectarea cerebrală, aceasta nu oferă nicio informație despre prezența parazitului în alte regiuni ale corpului. În mod similar, prezența anticorpilor în ser nu indică neapărat o infecție a SNC.

Detecția în LCR sau în ser a produselor care sunt secretate de paraziți viabili este, de asemenea, posibilă în anumite afecțiuni.

Detecția moleculară a ADN-ului parazitului prin utilizarea unui test de reacție în lanț a polimerazei (PCR) este o altă abordare diagnostică care devine din ce în ce mai populară. Cu toate acestea, un dezavantaj al testului PCR este incapacitatea sa de a diferenția între paraziții viabili și cei morți.

În plus față de tehnicile standard de diagnostic, unele metode complementare în special sunt utilizate în diagnosticul unor afecțiuni parazitare specifice la nivelul SNC:

Cisticercoza: Testul de detectare a antigenului HP10 este utilizat pentru a detecta glicoproteina secretată de metacestode. Acest test este util este urmărirea pe termen lung a pacienților, atât în timpul cât și după tratament. Scăderea nivelurilor de antigen în LCR indică un tratament eficient, în timp ce prezența continuă a antigenului indică un tratament ineficient.

Toxoplasmoză: În plus față de testele de detectare a antigenelor circulante de Toxoplasma gondii și a anticorpilor anti-toxoplasma, se folosesc și tehnici bazate pe PCR. Și deoarece diferite tipuri clonale de T. gondii sunt asociate cu diferite manifestări clinice ale toxoplasmozei, tehnici precum serotiparea și secvențierea ADN pot fi utilizate pentru a determina ce tip clonal de parazit este implicat. Diagnosticul de toxoplasmoză poate fi, de asemenea, dificil la persoanele imunocompromise care au adesea titruri scăzute de anticorpi. Diferențierea infecției SNC cu T. gondii de infecția cu Trypanosoma cruzi este, de asemenea, importantă la acești pacienți și necesită o combinație de serologie, PCR și examinarea LCR prin microscopie.

Human African Trypanosomiasis: Similar cu situația cu toxoplasmoza, diagnosticul de tripanosomioză poate fi, de asemenea, o provocare la persoanele imunocompromise din cauza titlurilor scăzute de anticorpi. Testul de aglutinare Card Agglutination Test for Trypanosomes (aglutinare mediată de anticorpi a tripanosomilor fixați) este adesea utilizat inițial în diagnosticul de tripanosomioză a SNC și este urmat de vizualizarea directă a parazitului în LCR.

Malarie: Sunt disponibile diverse metode bazate pe PCR și teste de imunodiagnostic pentru detectarea anticorpilor la proteinele parazitare (cum ar fi proteina bogată în histidină și lactat dehidrogenază).

Diagnostic: Studii de neuroimagistică

Deși studiile convenționale de tomografie computerizată (CT) și imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) sunt importante în diagnosticul infecțiilor parazitare ale SNC, rezultatele acestor studii trebuie luate în considerare alături de cele ale testelor de laborator pentru a pune un diagnostic definitiv.

Cu toate acestea, în unele afecțiuni, studiile de neuroimagistică pot evidenția caracteristici care permit stabilirea unui diagnostic definitiv. De exemplu, prezența unui chist fiică în cadrul unei leziuni chistice la IRM este considerată un semn patognomonic al unui chist echinococic. Rezultatele CT și RMN pot fi, de asemenea, utilizate pentru a diagnostica cisticercoza, iar diferitele stadii ale bolii prezintă diferite constatări caracteristice. Cu toate acestea, IRM este superioară CT în evidențierea anumitor caracteristici ale parazitului, cum ar fi scolexul.

Tehnicile avansate de neuroimagistică sunt, de asemenea, utilizate în diagnosticul infecțiilor parazitare ale SNC. Aceste tehnici includ recuperarea inversiunii de atenuare a fluidului (FLAIR), RMN de difuzie, RMN de perfuzie, secvențe RMN tridimensionale și spectroscopie prin rezonanță magnetică.

„Studiile de neuroimagistică (CT și RMN) joacă un rol important în diagnosticul precoce; cu toate acestea, există o gamă largă de constatări neuroimagistice în infecțiile parazitare ale SNC, adesea cu o suprapunere considerabilă, ceea ce face diagnosticul dificil”, subliniază autorii. „Dezvoltarea unor teste serodiagnostice specifice și sensibile și a unor teste de biologie moleculară (PCR) pentru paraziți viabili este o prioritate urgentă care va completa și confirma examinarea clinică”, concluzionează aceștia.

Citește primul articol din serie aici: Partea I: Bolile parazitare ale sistemului nervos central: Povara globală

Dr. Parry a absolvit Universitatea din Liverpool, Anglia, în 1997 și este un patolog veterinar certificat de către consiliul de specialitate. După 13 ani de muncă în mediul academic, a fondat Midwest Veterinary Pathology, LLC, unde lucrează acum ca și consultant privat. Este pasionată de educația veterinară și face parte din Comitetul de Educație Continuă al Asociației Medicilor Veterinari din Indiana. Scrie în mod regulat articole de formare continuă pentru organizații și reviste veterinare și a făcut parte, de asemenea, din Comitetul de examinare și Comitetul pentru educație al Colegiului American de Patologi Veterinari.