Am analizat aceste probleme în urmă cu trei ani, hotărând că cel mai probabil scenariu, având în vedere dovezile, este că Discipolul Preaiubit este într-adevăr o persoană diferită de apostolul numit Ioan.

Nu seamănă deloc. La ce s-a gândit creștinismul? Nimic nu leagă cele două figuri – cu excepția numelui cel mai comun.

Am ajuns la o poziție pe care Dr. Bauckham admite că ar putea fi cazul, și cu care mulți teologi sunt acum de acord. Tânărul numit Lazăr, înviat din morți de Isus, este Discipolul iubit. Când îl citim pe „Ioan” din evanghelii, îl citim pe Lazăr scriind sub un nume fals.

Lazăr a avut o motivație pentru a-și schimba numele – învierea lui era o dovadă a puterii lui Isus, și astfel ar fi fost vizat de dușmanii lui Isus. Este o strategie pe care Dr. Bauckham notează că este comună în evanghelii: un „anonimat protector” în jurul unor figuri care ar putea fi încă în viață în perioada în care textul este distribuit.

Am făcut curaj să-i scriu Dr. Bauckham despre confuzia mea cu privire la câteva surse – cum ar fi cine era „Ioan” menționat ca lider creștin în Galateni 2:9 și cine era „Ioan” în istoria bisericii timpurii numită Canonul Muratorian?

Acesta mi-a răspuns cu amabilitate.

Ioan din citatul dumneavoastră din canonul Muratorian este Ioan care a scris Apocalipsa (este posibil ca autorul canonului Muratorian să-l fi identificat cu Ioan care a scris Evanghelia). Acest Ioan a scris către șapte biserici (Apocalipsa 2-3), la fel ca și Pavel. Desigur, Apocalipsa a fost scrisă mai târziu decât Pavel, dar, evident, autorul canonului Muratorian nu a fost de această părere.

Ioan din Gal 2,9 este fiul lui Zebedei. În opinia mea, această dovadă oferă cea mai recentă dată pe care o cunoaștem la care Ioan, fiul lui Zebedei, era încă în viață. Fratele său Iacob era deja mort, așa că Iacob din acel verset este fratele lui Isus.

Atunci ar putea fi posibil, în puzzle-ul de dovezi, să asamblăm un portret al lui Lazaur/John care să fie coerent. Un tânăr care moare și este înviat de Isus, apoi mai târziu se ascunde pe insula grecească Patmos, unde viziunea Apocalipsei se revarsă din el.

În anii următori vine la Efes, unde se știe că se adună discipolii lui Ioan Botezătorul, iar aici își ia un nou nume, „Ioan”. Devine episcop al Efesului, fără să se căsătorească niciodată, murind la o vârstă foarte înaintată.

Canonul Muratorian (care pare a fi o pagină recopiată dintr-un text pierdut, Exponatul lui Papias despre Oracolele Domnului, găsit și publicat în 1740 – surprinde momentul în care Ioan începe să își scrie evanghelia.

Răspunzând la îndemnul colegilor săi ucenici și episcopi, el a spus: „Postiți împreună cu mine timp de trei zile, apoi să ne spunem unul altuia tot ceea ce se va descoperi fiecăruia”. În aceeași noapte i s-a revelat lui Andrei, care era unul dintre apostoli, că Ioan era cel care trebuia să relateze în nume propriu ceea ce ei își aminteau în mod colectiv. Sau că Ioan trebuia să relateze în nume propriu, ei toți acționând ca corectori.

Misterul care persistă era de ce „Ioan” pe care tradiția îl prefera nu era frumosul geniu care nu-și spune numele, ci pescarul a cărui mânie și căutare de statut, în Luca 9:51-6, Isus îl mustrase.