Scopul acestei teze este de a prezenta o expunere și o interpretare a conceptului de libertate al lui Jean-Paul Sartre, așa cum este exprimat în principalele sale scrieri filosofice. Acest scop necesită o analiză a relației dintre libertate și unele dintre celelalte concepte ontologice de bază ale lui Sartre. Cele „alte” concepte sunt cele care se referă în mod specific la teoria lui Sartre despre conștiință. Explorarea și explicitarea structurilor fundamentale ale conștiinței înseamnă a lua poarta de intrare în înțelegerea conceptului de libertate al lui Sartre. capitolul II arată că semnificația conceptului de libertate al lui Sartre diferă în mare măsură de diversele interpretări tradiționale și populare ale libertății. Se concluzionează că termenul de libertate este intim legat de concepția lui Sartre despre conștiință și că o conștiință care este liberă este, în primul rând, liberă pentru că nu există motive determinante care să afecteze activitățile conștiinței și, în al doilea rând, conștiința este capabilă să își aleagă „motivele” pe care le dorește. În capitolul III se află că activitatea cardinală a conștiinței este intenționalitatea sa, că conștiința este întotdeauna conștiința a ceva. Se face distincția între conștiința reflexivă și cea pre-reflexivă. Se mai arată în acest capitol respingerea de către Sartre a unui Ego unificator și individualizant transcendental și înlocuirea lui cu un Ego transcendent, care, pentru Sartre, devine un obiect pentru conștiință ca orice alt obiect. În capitolul IV ontologia lui Sartre este dezvoltată printr-o analiză a tot ceea ce nu este conștiință sau, în terminologia lui Sartre, o ființă-în-sine. Ființa-în-sine este orice obiect transcendent, iar ființa sa se caracterizează printr-o identitate masivă, deplină cu sine; ființa-în-sine este autoconsistentă, necreată și nu este nici pasivitate, nici activitate. În capitolul V, conștiința este identificată cu ființa-în-sine. Ființa-pentru-sine este goală de conținut, trebuie să se facă ea însăși să fie, este propriul său neant și introduce negații și temporalitate în lume. Conștiința nu va fi niciodată ceea ce îi lipsește, deoarece ființa sa se află în afara, la distanță și dincolo; ea este definită ca nefiind acea ființă. Ontologic vorbind, ființa omului este neantul.” Capitolul VI identifică noțiunea de libertate a lui Sartre cu ființa conștiinței. Astfel, un sens al noțiunii de libertate a lui Sartre capătă o dimensiune ontologică; omul este libertate. Celălalt sens al libertății este atribuit activității necesare a conștiinței. Această activitate se caracterizează prin dorința necesară, neîncetată, dar interminabilă, a conștiinței de a-și alege sau de a-și asuma propria ființă, propria esență. Wilfrid Desan a obiectat că Sartre a transformat libertatea însăși în esența omului. Această teză concluzionează însă că numai prin definirea libertății Sartre a făcut din libertate o esență. Chiar și în acest sens, Sartre a făcut din libertate o esență doar dacă cineva este dispus să identifice „condiția” ontologică a omului cu noțiunea tradițională a unei „naturi” fundamentale a omului. Desan mai obiectează că noțiunea de libertate „absolută” a lui Sartre duce la o contradicție, deoarece absolut înseamnă nelimitat, iar libertatea lui Sartre este limitată de libertatea însăși. Teza concluzionează că această contradicție poate fi evitată prin simpla abținere de la a numi conceptul de libertate „absolută” al lui Sartre și prin acceptarea, împreună cu Sartre, a condiției existențiale conform căreia libertatea este limitată de un singur lucru, și anume, libertatea însăși. O ultimă evaluare critică este făcută cu privire la conflictul inevitabil dintre filozofia și filozofarea lui Sartre. Se afirmă că acest conflict este un conflict între fapt și definiție. Este conflictul dintre faptul libertății și definiția pe care Sartre o dă acestui fapt.

.