Ediția din această săptămână a Concertelor UFRJ prezintă concertul grosso, o formă muzicală tipică perioadei baroce care, după un lung declin, a fost salvată în secolul XX, în plină modernitate. În relief lucrări de Arcangelo Corelli, Francesco Geminiani, Haendel, Antonio Vivaldi și Villa-Lobos.
Concerto grosso (plural italian: „concerti grossi”) este concertul în care un grup de soliști (concertino) – de obicei două viori și un violoncel – dialoghează cu restul orchestrei (ripieno), uneori contopindu-se cu „tutti” din formație. Este un mod strict instrumental și se deosebește de concertul propriu-zis în care un instrument solist dezvoltă o singură linie melodică, acompaniat de orchestră.
Forma a apărut în ultimul sfert al secolului al XVII-lea, deși se știe că numele a fost folosit pentru prima dată de Giovanni Lorenzo Gregori într-un set de zece compoziții publicate la Lucca în 1698. Acest gen derivă din muzica venețiană pentru dublu cor și din suita de dansuri. Diferitele părți – concertino, ripieno și tutti – sunt susținute de un bas continuu, o combinație de instrumente armonice care poate include clavecinul, orga, lăuta sau tiorba. Anumiți compozitori din acea perioadă foloseau doar denumirea de concert, simfonie sau sonată pentru a desemna concertul grosso.
Ascultați programul aici:
Corelli
Primul compozitor important care a adoptat termenul de concerto grosso a fost Arcangelo Corelli. După moartea sa, a fost publicată o colecție de 12 piese de acest gen, ceea ce a contribuit în mare măsură la acceptarea acestuia. Nu după mult timp, compozitori precum Francesco Geminiani, Pietro Locatelli și Giuseppe Torelli au scris lucrări în stilul lui Corelli. Producția sa a avut, de asemenea, o influență puternică asupra lui Antonio Vivaldi, unul dintre discipolii săi. Concertino la Corelli este format invariabil din două viori și un violoncel, cu o secțiune de coarde ca ripieno. Ambele, însoțite de un bas continuu.
Ca un exemplu din producția compozitorului, programul a prezentat Concerto Grosso op. 6, nr. 4, în versiunea pentru Orchestra Simfonică a UFRJ (OSUFRJ)cu Felipe Prazeres și Adonhiran Reis ca soliști la viori și Mateus Ceccato la violoncel. Înregistrarea live a fost realizată în cadrul primului Festival de Muzică Veche al Universității, care a avut loc în noiembrie 2011. Videoclipul acestei interpretări poate fi vizionat pe site-ul pilot al proiectului Concertele virtuale ale UFRJ, rezultat al unui parteneriat între Școala de Muzică și Coordonatorul de Comunicare al instituției.
Francesco Geminiani
Două forme distincte de concerto grosso s-au dezvoltat: cea a sonatei da chiesa (biserică, în italiană) și cea a sonatei de cameră. Concertul de biserică alternează patru mișcări lente și rapide, iar concertul de cameră are caracterul unei suite de dansuri populare, introduse de un preludiu. Aceste distincții și-au pierdut în cele din urmă rigiditatea în timp. Francesco Geminiani, un discipol al lui Corelli, a scris importante concerte groase în forma sonata da chiesa. Mișcările lente sunt de obicei foarte scurte, aproape o cadență trecătoare între mișcările rapide.
Din Concertele Geminiani UFRJ a scos Concertul grosso op. 2, nr. 5, cu grupul Tafelmusik și sub conducerea lui Jeanne Lamon.
Haendel
Concertul grosso a fost practicat mai ales în Italia și Anglia, puțin în țările germanice, dar aproape niciodată în Franța. Un compozitor care trece prin diferitele stiluri ale barocului este Haendel, născut în Germania, care a trăit și a studiat în Italia și, în cele din urmă, s-a stabilit cu mare succes la Londra. Haendel a scris două colecții de concerti grossi, op. 3 și op. 6. Primul grup includea, pe lângă corzi, și instrumentele de suflat din grupul concertino. Este cazul Concertului Grosso op. 3, nr. 1, pe care emisiunea l-a difuzat. Interpretarea, cea a Academiei Saint Martin in the Fields sub conducerea lui Neville Marriner.
Vivaldi
În Italia, trebuie menționat și Antonio Vivaldi, un exponent al genului și un compozitor care a fost foarte mult influențat de Corelli, maestrul său. Este vorba de Vivaldi, concertul în re minor RV 565, care folosește modelul Corellian de două viori solo și un violoncel în contrast cu orchestra de coarde și continuo. Interpretarea, cea a ansamblului Concerto Koln
Villa-Lobos
Concertul grosso a intrat în eclipsă în perioada barocului târziu, lăsând locul unor noi structuri muzicale, precum simfoniile preclasice ale lui Stamitz și simfonia concertantă – o variantă efemeră, dar făcută ilustră de compozitori de talia lui Mozart. Concertul grosso a fost reînviat în secolul al XX-lea de muzicieni precum Igor Stravinsky, Ernest Bloch, Vaughan Williams, Martin?, Schnittke și Heitor Villa-Lobos, care și-a scris concertul grosso nu pentru orchestră de coarde, ci pentru orchestră de suflători, având ca soliști un cvartet compus din flaut, oboi, clarinet și fagot. Înregistrarea difuzată l-a adus în fruntea Orchestrei de suflători a UFRJ pe dirijorul Marcelo Jardim, iar ca soliști pe Eduardo Monteiro la flaut, José Francisco Gonçalves la oboi, Cristiano Alves la clarinet și Aloysio Fagerlande la fagot.
* * * *
Un parteneriat între Școala de Muzică (EM) și radioul Roquette Pinto, seria Concertos UFRJ se bazează pe producția și prezentarea lui André Cardoso, membru al facultății EM, și intră în emisie în fiecare luni, la ora 22:00, pe frecvența 94.1 FM. Edițiile emisiunii pot fi urmărite on line sau prin podcast-ul radioului Roquette Pinto, audio on demand. Contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..