Heinz Kohut a fost un psihanalist al secolului XX care a extins domeniul psihologiei sinelui.

Viața profesională

Heinz Kohut s-a născut la Viena, Austria, la 3 mai 1913. A fost educat acasă până în 1924, când a intrat la școala publică la vârsta de 11 ani. A învățat să vorbească franceza și greaca și a studiat literatura europeană și biologia. Și-a început studiile secundare în medicină la Universitatea din Viena, unde a dezvoltat un interes pentru psihanaliză. A petrecut un an studiind la Paris și a absolvit în 1938.

Kohut a fugit de naziști în Austria în 1939, deoarece tatăl său era evreu. A călătorit în Anglia și apoi în Statele Unite, unde a lucrat la spitalele Universității din Chicago. A trecut treptat la psihanaliză, iar în cele din urmă a devenit profesor de psihiatrie la universitate. A fost președinte al Asociației Americane de Psihanaliză în 1964 și vicepreședinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză începând cu 1965.

Un apărător convins al teoriei psihanalitice tradiționale, Kohut se numea adesea „domnul psihanaliză”, deși mai târziu în cariera sa a respins teoria structurală a lui Sigmund Freud și a dezvoltat o nouă teorie a sinelui.

Contribuție la psihologie

Kohut a început să dezvolte o viziune a sinelui cu patru componente de bază, începând cu sinele nuclear, un construct biologic cu care se nasc copiii. Eul virtual este o imagine a bebelușului reținută de părinții săi. Combinația dintre sinele nuclear și sinele virtual ar trebui să ducă la următoarea componentă, un sine coerent, dar traumele, abuzurile și alte probleme din timpul dezvoltării pot împiedica acest lucru. Sinele grandios este cea de-a patra componentă și este o formă egocentrică a sinelui care rezultă din sentimentele de a fi centrul universului în timpul copilăriei timpurii.

Kohut credea că eșecul unui părinte de a empatiza cu copilul se află în centrul aproape tuturor problemelor psihologice. Psihologia de sine a lui Kohut este construită în jurul acestei credințe, subliniind că problemele psihologice și strategiile de adaptare inadecvate sunt rezultatul unor nevoi de dezvoltare nesatisfăcute. De exemplu, atunci când nevoia unui copil speriat de a fi liniștit nu este satisfăcută, el sau ea ar putea deveni un adult prea precaut sau care își asumă riscuri excesive.

Empatria este cel mai important instrument terapeutic în psihologia sinelui deoarece, potrivit lui Kohut, poate ajuta la anularea unora dintre daunele cauzate de nevoile de dezvoltare nesatisfăcute. Kohut susține că empatia în sine poate avea efecte vindecătoare, dar observă, de asemenea, că empatia poate fi folosită ca un instrument intelectual care să câștige încrederea clientului, permițând astfel terapeutului să obțină informații mai utile și să dezvolte strategii terapeutice eficiente. Kohut a introdus mai mulți termeni noi în domeniu, printre care:

• Obiectele de sine, care sunt obiecte pe care un individ le experimentează ca făcând parte din el însuși. Aceste „obiecte” pot include și persoane. De exemplu, un copil și-ar putea vedea părinții ca pe o extensie a sinelui.
• Fructificarea optimă este o formă de frustrare și dezamăgire tolerabilă. Atunci când un copil are nevoie de acces la un obiect de sine, dar acesta nu este disponibil, el sau ea ar putea experimenta frustrare. Frustrarea optimă apare atunci când o persoană experimentează o frustrare care poate duce la dezvoltarea de noi abilități de adaptare. De exemplu, atunci când o mamă liniștește un copil care nu mai poate dormi cu o suzetă, acest lucru îi permite copilului să dezvolte abilitatea de a funcționa fără suzetă.
• Necesitatea de înfrățire este dorința de a se simți similar cu alți oameni.
• Eu tripolar: Sunt trei nevoi fundamentale, care includ nevoia de exhibiționism grandios, nevoia de un alter-ego și nevoia de o figură idealizată (cum ar fi un părinte).

În timpul anilor 1970, teoria lui Kohut despre psihologia sinelui a câștigat rapid popularitate. Mulți oameni care se luptau cu sentimentul de vinovăție rezultat din indulgența materială și din comportamentele de autoservire au văzut în psihologia sinelui o abordare mai pozitivă și mai înțelegătoare a terapiei decât psihanaliza tradițională. Datorită abordării sale de acceptare, psihologia sinelui a devenit unul dintre fundamentele psihologiei moderne, alături de relațiile obiectuale, psihologia egoului și teoria impulsului și a motivației.

Cărți de Heinz Kohut

• Analiza sinelui: O abordare sistematică a tratamentului psihanalitic al tulburărilor de personalitate narcisistă (1971)
• Restaurarea sinelui (1978)
• Căutarea sinelui: Eseuri alese de Heinz Kohut (două volume, 1979)

.