S-a constatat că gazele inerte reacționează complet și rapid cu cristale de gheață, cu un amestec de cristale de cloroformă și gheață sau cu hidrat de cloroformă preformat, cu condiția ca cristalele să fie agitate rapid cu mici rulmenți de oțel. Reacția a avut loc cu ușurință și la temperaturi de până la-183°C (argon și gheață). Descoperirea de mai sus a făcut posibilă măsurarea izotermelor de sorbție în hidrații de tip I și II la o gamă de presiuni și la diferite temperaturi. În cazul hidratului de cloroform de tip II, căldurile de intercalare, ∆H, ale gazelor rare au fost evaluate pe baza coeficienților de temperatură ai izotermelor, care au urmat îndeaproape ecuația izotermei lui Langmuir. Pentru Ar, Kr și Xe, ∆H a fost de -6,1, -6,7 și, respectiv, -7,9 kcal/mole. În cazul hidraților de tip I, izotermele de sorbție se termină în mod necesar la presiunile de disociere. Aceste presiuni au fost măsurate pe o gamă de temperaturi. Din acestea s-au dedus căldurile totale de reacție, ∆H1, între gheață și gaz inert pentru grade de ocupare a cavităților intracristaline de peste 90%. Pentru Ar, Kr și Xe, ∆H1 a fost de -2,94, -3,98 și, respectiv, – 5,77 kcal/mole. Căldurile corespunzătoare de intercalare estimate indirect au fost -5,5, -6,0 și -7,4 kcal/mole, iar căldura medie de formare a rețelei gazdă goale de tip I din gheață a fost estimată la 0,35 ± 0,10 kcal/mole H2O. Rezultatele au fost discutate teoretic din punct de vedere energetic și al echilibrelor, precum și al semnificației lui dP/dT în ecuația lui Clapeyron. Echilibrele din hidrații de cloroform prezintă abateri de la tratamentul termodinamic statistic ideal al soluțiilor solide de clatrați, cel mai bun rezultat fiind obținut pentru Xe și cel mai prost pentru Ar.

.