Al cincilea procurator roman al Iudeii, Samariei și Idumei, între anii 26 și 36 ai erei comune; succesor al lui Valerius Gratus. Potrivit lui Philo („De Legatione ad Caium”, ed. Mangey, ii. 590), administrația sa a fost caracterizată de corupție, violență, jafuri, rele tratamente aplicate poporului și execuții continue fără nici măcar forma unui proces. Chiar primul său act aproape că a provocat o insurecție generală. În timp ce predecesorii săi, respectând sentimentele religioase ale evreilor, au îndepărtat de pe stindardele lor toate efigiile și imaginile la intrarea în Ierusalim, Pilat a permis soldaților săi să le aducă în oraș pe timp de noapte. De îndată ce s-a aflat acest lucru, mulțimi de iudei s-au grăbit spre Cezareea, unde locuia procuratorul, și l-au implorat să îndepărteze imaginile. După cinci zile de discuții, el a ordonat soldaților săi să îi încercuiască pe petiționari și să îi omoare dacă nu încetează să îl mai deranjeze. El a cedat doar când a văzut că evreii preferau să moară decât să suporte acest afront. La o dată ulterioară, Pilat și-a însușit fonduri din tezaurul sacru pentru a asigura construcția unui apeduct care să alimenteze orașul Ierusalim cu apă din Bazinele lui Solomon; și a înăbușit revoltele provocate de această spoliere a Templului trimițând în mijlocul mulțimii soldați deghizați, purtând pumnale ascunse, care au masacrat un mare număr, nu numai de răsculați, ci și de spectatori întâmplători.

În ciuda experienței sale anterioare cu privire la sensibilitatea iudeilor față de imagini și embleme, Pilat a atârnat în palatul lui Irod scuturi aurite dedicate lui Tiberiu și, din nou, a fost cât pe ce să provoace o insurecție. Scuturile au fost îndepărtate printr-un ordin special al lui Tiberius, față de care evreii au protestat. Ultima faptă de cruzime a lui Pilat, și cea care a dus la căderea sa, a fost masacrarea unui număr de samariteni care se adunaseră pe Muntele Gerizim pentru a căuta niște vase sacre pe care un impostor îi făcuse să creadă că Moise le îngropase acolo. În legătură cu acest masacru, samaritenii au depus o plângere la Vitellius, legatul Siriei, care i-a ordonat lui Pilat să se deplaseze la Roma pentru a se apăra. Despre participarea lui Pilat la procesul și crucificarea lui Iisus, vezi Crucificare; Iisus din Nazaret.

Sfârșitul lui Pilat este învăluit în mister. Potrivit lui Eusebiu („Hist. Eccl.” ii. 7), el a fost exilat la Viena (Vienne) în Galia, unde diverse nenorociri l-au determinat în cele din urmă să se sinucidă; în timp ce cronica lui Malalas susține, cu mai puțină probabilitate, că a fost decapitat sub Nero. O legendă mai târzie spune că sinuciderea sa a anticipat sentința lui Caligula; că trupul a fost aruncat în Tibru, provocând furtuni dezastruoase și, inundațiică după aceea a produs efecte similare în Rhone, la Vienne; și că, în cele din urmă, a trebuit să fie consemnat într-un bazin adânc dintre Alpi.

S. I. Br.