Adoptată de Adunarea Delegaților JCPA 2020
Click aici pentru versiunea PDF.

Începând în anii 1970 cu „Războiul împotriva drogurilor” și cu pedepsele minime obligatorii dure, populația penitenciară din SUA a explodat – exacerbată de Legea privind criminalitatea din 1994 – afectând în mod disproporționat persoanele sărace și de culoare. Perseverența încarcerării în masă a contribuit la punerea în lumină a condițiilor dezumanizante de încarcerare și a inechităților prezente în întregul nostru sistem judiciar. Încarcerarea în masă, și sistemul de justiție penală în sens mai larg, este acum o problemă majoră cu care se confruntă țara noastră.

Și totuși, închisorile nu apar nicăieri în Tora ca o formă de pedeapsă, sau chiar ca un factor de descurajare. În Deuteronomul 25:2-3, suntem învățați că „Dacă cel rău trebuie să fie biciuit, magistratul îl va pune să se întindă și să i se dea lovituri de bici în prezența sa, la număr, după cum justifică vinovăția sa. I se pot da până la patruzeci de lovituri de bici, dar nu mai mult, ca nu cumva, fiind biciuit mai departe, până la exces, fratele tău să fie înjosit sub ochii tăi”. Nu numai că pedeapsa este limitată, dar, așa cum spunea rabinul Chananya ben Gamliel, „din momentul în care este biciuit, textul îl numește „fratele tău”, așa cum spune: „fratele tău să fie degradat”.” (Sifrei Devarim 286, (c. secolul al III-lea)) Cu toate acestea, sistemul nostru de justiție penală a devenit un mecanism de pedeapsă și răsplată, dezumanizându-i (sau „degradându-i”) pe toți cei care se întâlnesc cu el, cu puțină considerație pentru restaurare sau reabilitare.

Pedeapsa durează mult timp după ce cineva și-a „ispășit pedeapsa”. Unele forme de asistență guvernamentală (de exemplu, locuințe și bonuri de masă) sunt complet indisponibile pentru cei care au fost încarcerați. Alte bariere blochează accesul la un loc de muncă remunerat sau la programe de educație. Persoanelor care au fost încarcerate le este interzis să voteze în unele state, în timp ce în altele dreptul la vot este restricționat. Pe scurt, reluarea oricărei aparențe de viață „normală” este aproape imposibilă. Acest lucru este departe de a trata persoana ca pe un „frate” sau o „soră”, ca pe cineva care nu este degradat.

Conceptul de justiție restaurativă a câștigat teren în cadrul comisiilor pentru adevăr și reconciliere din anii 1970, ca mijloc pentru ca autorii și victimele să recunoască public răul făcut, să faciliteze un proces de vindecare pentru victime (și infractori) și să repare comunitățile după conflicte și încălcări ale drepturilor omului. În multe contexte moderne, justiția restaurativă este adesea definită în sens larg ca un proces care 1) îi implică pe cei care au comis prejudicii și pe cei care au fost prejudiciați, 2) caută în mod colectiv să obțină răspunderea din partea acuzatului și 3) protejează siguranța victimelor și sprijină autonomia victimelor.

Deputații reformei justiției au adoptat acest termen, extinzându-i în același timp domeniul de aplicare, înțelegând că nevoia de „restaurare” și vindecare se extinde adesea dincolo de victimă și infractor și cuprinde familiile și comunitățile acestora. În acest sens, justiția restaurativă înseamnă, de asemenea, politici și practici care pun accentul pe reabilitarea celor care comit infracțiuni și pe repararea prejudiciului cauzat victimelor, autorilor și comunităților ca urmare a infracțiunilor și a sistemului judiciar în sine.¹ În toate formele sale, utilizarea termenului „restaurare” reprezintă o recunoaștere a faptului că cei care comit infracțiuni, victimele, familiile celor doi și comunitățile au cu toții nevoie de „restaurare” și vindecare. Studiile arată că utilizarea mecanismelor de justiție restaurativă reduce recidiva, crește satisfacția victimelor în ceea ce privește procesul de justiție și poate chiar reduce stresul post-traumatic al victimelor.²

Consiliul Evreiesc pentru Afaceri Publice consideră că:

• Reorientarea sistemului nostru de justiție penală pentru a reflecta o abordare de reabilitare și de justiție restaurativă a siguranței publice care respectă umanitatea, demnitatea și drepturile omului pentru toți oamenii este esențială pentru crearea unei societăți juste.
• Un principiu animator principal al reformei ar trebui să fie urmărirea reabilitării și a justiției restaurative pentru victimă (dacă este cazul), pentru infractor și pentru comunitățile afectate printr-un proces de cooperare, restaurativ, în care toate părțile interesate primare au un cuvânt de spus în ceea ce privește modul de reparare a prejudiciului.
• Persoanele care au suferit un prejudiciu ar trebui să dețină puterea și autonomia în determinarea și navigarea proceselor de vindecare și justiție.
• Trebuie să recunoaștem necesitatea unei schimbări directe, sistemice într-o serie de politici și atitudini, inclusiv în ceea ce privește modul în care societatea înțelege și tratează persoanele care sunt încarcerate sau care sunt supuse în alt mod sistemului juridic penal.
• Ca țară, trebuie să investim în programe noncarcerale și servicii sociale, inclusiv resurse suplimentare pentru educație, locuințe, ocuparea forței de muncă, asistență medicală și alte beneficii publice, ceea ce va face comunitățile noastre mai sigure și mai echitabile.
• Abordarea justiției restaurative va consolida societatea civilă prin creșterea coeziunii sociale și împuternicirea cetățenilor de a rezolva problemele.