Abstract

Au fost izolate două clase distincte din punct de vedere genetic de mutanți Pseudomonas oaeruginosa PA02152 cu sensibilitate scăzută la meropenem, care au apărut spontan. Două gene de rezistență la meropenem, mpmA și mpmB, au fost cartografiate lângă ilvB/C și, respectiv, proC, pe cromozomul P. aeruginosa PAO. S-a considerat că mpmA este identică cu oprD2 din cauza rezistenței încrucișate la carbapeneme și a asocierii cu pierderea proteinei D2 a membranei externe (OprD2). Mutația mpmB a conferit o creștere de 4 ori a rezistenței la meropenem și o rezistență încrucișată la diferite tipuri de agenți antimicrobieni, de exemplu carbenicilină, norfloxacină și cloramfenicol. Cu toate acestea, mutantul mpmB a fost sensibil la imipenem. Acest mutant poseda încă OprD2 și a prezentat o expresie crescută a unei proteine de membrană externă de 48 kD, deși profilurile sale de activitate Β-lactamază și afinitățile proteinelor de legare a penicilinei pentru Β-lactame nu se deosebeau de cele ale tulpinii parentale. Gena de rezistență mpmB a fost considerată ca fiind o alelă a nalB (sau cfxB sau oprK) din rezultatele analizei transducționale. Frecvența de mutație mpmA:mpmB a fost în raport de 4:1. Aceleași rezultate au fost obținute la o altă tulpină de P. aeruginosa izolată clinic. Rezistența la meropenem cauzată atât de mutațiile mpmA, cât și de mpmB pare să se datoreze reducerii permeabilității antibioticelor prin membrana externă. Aceste constatări sugerează o nouă cale de translocare a meropenemului, alta decât cea mediată de OprD2 prin membrana externă. Astfel, meropenemul a prezentat o activitate de aproximativ 4 până la 8 ori mai mare decât imipenemul împotriva P. aeruginosa cu deficit de OprD2.

.