A fost reînnoit interesul pentru anatomia și fiziologia nervului sinusal carotidian (NSC) și a țintelor sale (sinusul carotidian și corpul carotidian, CB), datorită propunerilor recente de proceduri chirurgicale pentru o serie de patologii comune, cum ar fi sindromul sinusului carotidian, hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă și rezistența la insulină. CSN își are originea în nervul glosofaringian la scurt timp după apariția sa din foramenul jugular. Prezintă comunicări frecvente cu trunchiul simpatic (de obicei la nivelul ganglionului cervical superior) și cu nervul vagal (trunchiul principal, ramurile faringiene sau nervul laringian superior). Acesta se desfășoară pe fața anterioară a arterei carotide interne pentru a ajunge la sinusul carotidian, CB și/sau plexul intercarotidian. În sinusul carotidian, baroreceptorii carotidieni de tip I (dinamici) au fibre A mielinizate mai mari; baroreceptorii de tip II (tonici) prezintă fibre A mai mici și fibre C nemielinizate. În CB, fibrele aferente sunt stimulate în principal de acetilcolină și ATP, eliberate de celulele de tip I. Neuronii sunt localizați în ganglionul petrosal, iar fibrele centripte se proiectează în nucleul tractului solitar: intrări chemosenzoriale către subnucleul comisural și intrări baroreceptoare către subnucleul comisural, medial, dorsomedial și dorsolateral. Componenta baroreceptoare a CSN declanșează simpatico-inhibiția, iar componenta chemoreceptoare stimulează simpatico-activarea. Astfel, în hipertensiunea arterială refractară și în insuficiența cardiacă (caracterizate printr-o activitate simpatică crescută), a fost propusă stimularea electrică a baroreceptorului și eliminarea CB. În schimb, denervarea sinusului carotidian a fost propusă pentru „sindromul sinusului carotidian”. Anat Rec, 302:575-587, 2019. © 2018 Wiley Periodicals, Inc.