Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) definește cercetarea ca fiind acțiuni sistematice și creative întreprinse pentru a spori cunoștințele despre oameni, cultură și societate și pentru a le aplica în noi domenii de interes. Cercetarea științifică este cercetarea efectuată prin aplicarea unor metode științifice sistematice și construite pentru a obține, analiza și interpreta datele.
Cercetarea științifică este procesul neutru, sistematic, planificat și în mai multe etape, care utilizează fapte descoperite anterior pentru a avansa cunoștințele care nu există în literatura de specialitate. Ea poate fi clasificată ca fiind observațională sau experimentală în ceea ce privește tehnicile de colectare a datelor, descriptivă sau analitică în ceea ce privește cauzalitatea și prospectivă, retrospectivă sau transversală în ceea ce privește timpul (1).
Toate investigațiile științifice încep cu o întrebare de cercetare specifică și cu formularea unei ipoteze pentru a răspunde la această întrebare. Ipoteza trebuie să fie clară, specifică și să urmărească în mod direct răspunsul la întrebarea de cercetare. O ipoteză puternică și testabilă este partea fundamentală a cercetării științifice. Următorul pas este testarea ipotezei folosind metoda științifică pentru a o aproba sau a o dezaproba.
Metoda științifică ar trebui să fie neutră, obiectivă, rațională și, ca urmare, ar trebui să fie capabilă să aprobe sau să dezaprobe ipoteza. Planul de cercetare trebuie să includă procedura de obținere a datelor și de evaluare a variabilelor. Ar trebui să se asigure că se obțin date analizabile. De asemenea, ar trebui să includă planuri privind analiza statistică care urmează să fie efectuată. Ar trebui calculat numărul de subiecți și de controale necesare pentru a obține rezultate statistice valide, iar datele ar trebui să fie obținute în număr și prin metode adecvate. Cercetătorul ar trebui să observe și să înregistreze continuu toate datele obținute.
Datele ar trebui să fie analizate cu cele mai adecvate metode statistice și să fie rearanjate pentru a avea mai mult sens, dacă este necesar. Din păcate, rezultatele obținute prin analize nu sunt întotdeauna suficient de clare. Sunt necesare reevaluări multiple ale datelor, revizuirea literaturii de specialitate și interpretarea rezultatelor în lumina cercetărilor anterioare. Doar după parcurgerea acestor etape se poate redacta și prezenta o cercetare în fața societății științifice. O cercetare bine condusă și redactată cu precizie ar trebui să fie întotdeauna deschisă criticii științifice. De asemenea, ar trebui să se țină cont de faptul că cercetarea ar trebui să fie în conformitate cu regulile etice pe tot parcursul etapelor sale.
De fapt, cercetarea psihiatrică s-a dezvoltat rapid, posibil chiar mai mult decât orice alt domeniu medical, reflectând astfel utilizarea de noi metode de cercetare și tehnologii avansate de tratament. Cu toate acestea, principiile de bază ale cercetării și considerentele etice își păstrează importanța.
Etica este un standard folosit pentru a diferenția comportamentul acceptabil și inacceptabil. Aderarea la standardele etice în cercetarea științifică este demnă de luat în seamă din mai multe motive diferite. În primul rând, aceste standarde promovează obiectivele cercetării, cum ar fi cunoașterea, adevărul și evitarea erorilor. De exemplu, interdicțiile împotriva fabricării, falsificării sau denaturării datelor de cercetare promovează adevărul și minimizează eroarea. În plus, standardele etice promovează valori care sunt esențiale pentru munca în colaborare, cum ar fi încrederea, responsabilitatea, respectul reciproc și corectitudinea. Multe standarde etice în cercetare, cum ar fi liniile directoare privind calitatea de autor, politicile privind drepturile de autor și brevetarea, politicile de partajare a datelor și regulile de confidențialitate în cadrul evaluării inter pares, sunt concepute pentru a proteja interesele de proprietate intelectuală, încurajând în același timp colaborarea. Multe standarde etice, cum ar fi politicile privind conduita necorespunzătoare în cercetare și conflictele de interese, sunt necesare pentru a se asigura că cercetătorii pot fi trași la răspundere în fața publicului. Nu în ultimul rând, standardele etice ale cercetării promovează o varietate de alte valori morale și sociale importante, cum ar fi responsabilitatea socială, drepturile omului, bunăstarea animalelor, respectarea legii, precum și sănătatea și siguranța publică (2). În concluzie, pentru binele științei și al umanității, cercetarea are responsabilitatea inevitabilă de a transfera cu precizie cunoștințele către noile generații (3).
În cercetarea medicală, toate investigațiile clinice sunt obligate să respecte anumite principii etice. Aceste principii ar putea fi rezumate la respectul față de om, respectul față de societate, beneficiul, inofensivitatea, autonomia și dreptatea. Respectul față de oameni indică faptul că toți oamenii au dreptul de a refuza să participe la o investigație sau de a-și retrage consimțământul în orice moment fără nicio repercusiune. Respectul față de societate indică faptul că cercetarea clinică ar trebui să caute răspunsuri la întrebări științifice folosind metode științifice și ar trebui să aducă beneficii societății. Beneficiul indică faptul că rezultatele cercetării ar trebui să ofere soluții la o problemă de sănătate. Inofensivitatea descrie toate măsurile de precauție necesare care sunt luate pentru a proteja voluntarii de un potențial pericol. Autonomia indică faptul că participarea la cercetare este voluntară și cu liberul arbitru. Dreptatea indică faptul că selecția subiecților se bazează pe dreptate și că se acordă o atenție specială grupurilor speciale care ar putea fi ușor traumatizate (4).
În studiile psihiatrice, dacă pacientul nu este capabil să își dea consimțământul, rudele au dreptul de a consimți în numele pacientului. Acest lucru se bazează pe ideea de a oferi un beneficiu pacientului prin descoperirea de noi metode de tratament prin intermediul cercetării. Cu toate acestea, drepturile de consimțământ ale rudelor sunt în dezbatere din punct de vedere etic. Pe de altă parte, cercetările asupra acestor pacienți au ca scop direct obținerea de noi cunoștințe despre aceștia, ceea ce pare a fi o necesitate inevitabilă. Singura măsură de precauție care a putut fi luată pentru a depăși această ambivalență a fost auditul scrupulos al comitetelor de etică a cercetării. Cu toate acestea, există numeroase exemple care arată că această metodă nu este întotdeauna capabilă să prevină abuzurile asupra pacienților (5). Prin urmare, este dificil să se pretindă autonomie atunci când sunt studiați pacienții psihiatrici, iar pacienții psihiatrici sunt considerați printre pacienții care necesită o îngrijire specială.
Suntem mândri să publicăm în revista noastră studii care depășesc multe greutăți.
.