Poet laureat, titlu acordat pentru prima dată în Anglia în secolul al XVII-lea pentru excelență poetică. Titularul său este un membru salariat al casei regale britanice, dar postul a ajuns să fie lipsit de îndatoriri poetice specifice. În Statele Unite, o funcție similară a fost creată în 1936. Titlul funcției provine dintr-o tradiție, care datează din cele mai vechi timpuri grecești și romane, de a onora realizările cu o coroană de laur, un copac sacru pentru Apollo, patronul poeților. (Pentru poeții care au deținut acest titlu, a se vedea Poeți laureați ai Marii Britanii și Poeți laureați ai Statelor Unite.)

Funcția britanică este remarcabilă prin continuitatea sa. A început cu o pensie acordată lui Ben Jonson de către Iacob I în 1616, confirmată și mărită de Carol I în 1630 (când a fost adăugat un „butt of Canary wine” anual, pentru a fi întrerupt la cererea lui Henry James Pye – devenit laureat în 1790 – care a preferat echivalentul în bani). Pensia lui Jonson recunoștea în mod specific serviciile aduse coroanei în calitate de poet și prevedea continuarea acestora, dar abia la 16 luni după moartea lui Jonson, în 1637, o pensie similară pentru servicii similare a fost acordată lui Sir William Davenant. Abia odată cu numirea lui John Dryden în 1668, la o săptămână după moartea lui Davenant, a fost recunoscută ca fiind o funcție regală stabilită, care urma să fie ocupată automat atunci când era vacantă.

În timpul Revoluției Glorioase (1688-89), Dryden a fost demis pentru că a refuzat jurământul de credință, iar acest lucru a dat numirii o aromă politică, pe care a păstrat-o timp de peste 200 de ani. Succesorul lui Dryden, Thomas Shadwell, a inaugurat obiceiul de a produce ode de Anul Nou și de ziua de naștere; acest lucru s-a întărit într-o tradiție între 1690 și aproximativ 1820, devenind principala marcă a funcției. Odele erau puse pe muzică și interpretate în prezența suveranului. La numirea sa în funcție în 1813, Robert Southey a încercat fără succes să pună capăt acestui obicei, dar, deși i s-a permis în mod tacit să cadă în desuetudine, a fost abolit în cele din urmă abia de regina Victoria. Numirea de către aceasta a lui William Wordsworth, în 1843, a însemnat că titlul de laureat a devenit recompensa pentru eminența în poezie, iar de atunci funcția nu a mai avut atribuții specifice. Laureații de la Alfred Tennyson încoace au scris poezii pentru ocazii regale și naționale, după cum i-a mișcat spiritul. Andrew Motion a fost primul poet laureat britanic care a avut un mandat fix, de 10 ani (1999-2009). Succesoarea sa, Carol Ann Duffy, a devenit prima femeie numită în această funcție.

În Statele Unite, o poziție similară cu cea a poetului laureat britanic – catedra de poezie de la Biblioteca Congresului – a fost înființată în 1936 printr-o donație din partea scriitorului Archer M. Huntington. În 1985, guvernul american a creat un titlu de poet laureat, care va fi deținut de aceeași persoană care deține funcția de consultant în poezie pentru Biblioteca Congresului. Poetul laureat american primește o indemnizație modestă și este așteptat să prezinte o operă poetică majoră și să apară la anumite ceremonii naționale.