Poluare chimică
În 1984, 30 de tone de izocianat de metil, gaz letal, au fost eliberate în aer în Bhopal, India, de la o fabrică Union Carbide. Mii de oameni (estimările variază de la 2.500 la mult peste 8.000) au murit imediat. Decesele și dizabilitățile au continuat să afecteze populația timp de ani de zile după ceea ce a fost numit, la vremea respectivă, „cel mai grav accident industrial din istorie”. Un an mai târziu, în Institute, Virginia de Vest, o altă uzină Union Carbide a eliberat gaze toxice în atmosferă, ceea ce a dus la îmbolnăviri în rândul locuitorilor orașului. Profund îngrijorat de posibilitatea producerii unui dezastru asemănător celui de la Bhopal în Statele Unite, Congresul a acționat rapid pentru a promulga Legea privind planificarea situațiilor de urgență și dreptul comunității la cunoaștere (EPCRA). Legea impune companiilor care manipulează deșeuri periculoase să furnizeze informații complete despre activitățile lor poluante anuale, despre instalațiile de depozitare și manipulare, despre orice eliberare accidentală de materiale periculoase în mediul înconjurător într-o cantitate mai mare decât o limită de siguranță stabilită, precum și despre toate materialele necesare pentru ca autoritățile locale să poată interveni în cazul unui accident care implică materialele periculoase de la fața locului. De la intrarea în vigoare a legii, o reducere substanțială a emisiilor de substanțe toxice a fost raportată de către companiile care trebuie să participe la informațiile EPCRA.
Petrolul poluează terenurile și sursele de apă, cel mai tragic exemplu fiind Exxon Valdez. Deși nu este una dintre cele mai mari deversări din lume, este considerată cea mai gravă în ceea ce privește daunele aduse mediului. În noaptea de 24 martie 1989, petrolierul a eșuat la Bligh Reef, Alaska, deversând 11 milioane de galoane de petrol în mediul fragil din Prince William Sound. Lipsa echipamentelor de izolare și de curățare a agravat problema și, chiar și după cincisprezece ani de la deversare, mediul înconjurător din Prince William Sound încă se străduia să se refacă în urma daunelor masive.
Un răspuns la dezastrul de la Valdez a fost adoptarea Legii privind poluarea cu petrol din 1990, care, printre altele, a impus ca petrolierele să fie cu cocă dublă și a oferit statelor mai mult cuvânt de spus în ceea ce privește standardele de prevenire a deversărilor. Echipamentul de intervenție în caz de deversare și procedurile de protecție de la Prince William
.)
Sound, terminal de încărcare pentru principala rută de petroliere de pe sistemul de conducte Trans-Alaska Pipeline, au fost aduse la zi.
Energia nucleară este una dintre cele mai controversate probleme ale timpului nostru. Pentru mulți oameni, beneficiile pe care le aduce sunt eclipsate de pericolele imense inerente naturii combustibilului său. Eliberări de radioactivitate în aer și în atmosferă au avut loc de-a lungul anilor, dar accidente precum Cernobîl și Three Mile Island îi îngrozesc pe oameni, și pe bună dreptate.
La 28 martie 1979, o topire parțială a reactorului de la Three Mile Island, Pennsylvania, a eliberat radioactivitate în atmosferă. Eliberarea în sine a fost mică, potrivit autorităților. Dar în interiorul clădirii de izolare creștea o bulă de hidrogen care amenința să arunce în aer clădirea și să împrăștie radioactivitate într-o zonă locuită de aproximativ 300.000 de persoane. Efectele pe care o astfel de explozie le-ar fi avut asupra populației au fost doar teoretizate până în 1986, când reactorul nuclear din Cernobîl, Ucraina, a explodat într-adevăr. Deși pierderile imediate de vieți omenești au fost mici, conform cifrelor oficiale, în câteva luni numărul morților a crescut. Rata cancerului, în special la copii, a crescut vertiginos în Ucraina și Belarus. Și, deși reactorul care a explodat este îngropat în beton, dovezile arată că acoperirea se deteriorează.
Accidentul de la Three Mile Island a dus la înființarea Institutului de Exploatare a Energiei Nucleare (INPO). INPO are sarcina de a promova siguranța în centralele nucleare comerciale din Statele Unite și cooperează cu organizații internaționale similare.
În timp ce reglementările de siguranță și organismele de supraveghere au fost modernizate și înăsprite ca urmare a celor două accidente de mai sus, deșeurile nucleare, atât civile, cât și militare, prezintă o problemă uriașă de eliminare. Descompunerea unor deșeuri nucleare poate dura mii de ani. Eliminarea deșeurilor cu durată scurtă de viață este ușoară în comparație cu găsirea unui loc care să poată stoca în siguranță materiale foarte radioactive timp de mii de ani. În plus, multe comunități se opun transportului și/sau îngropării acestor deșeuri în zona lor.
Poluarea mediului nu este nouă, dar amploarea, tipul și complexitatea ei s-au înrăutățit după cel de-al Doilea Război Mondial. Vestea bună este că națiunile din întreaga lume sunt acum conștiente de consecințele poluării și de pericolele pe care acestea le reprezintă pentru însăși existența noastră. Atât guvernele, cât și organizațiile neguvernamentale lucrează la numeroasele fațete ale poluării. Printre răspunsurile pe care le caută se numără surse de energie alternative, nepoluante, o modalitate de a controla emisiile nocive și deversările de substanțe toxice în aer și în apă, precum și metode de curățare a ecosistemelor afectate și de readucere a speciilor din pragul extincției. În paralel cu această activitate, se înțelege din ce în ce mai bine că un mediu sigur și protejat trebuie să înceapă cu vindecarea socială, că atât sărăcia, cât și bunăstarea perpetuează degradarea mediului. Societățile sărace trebuie să se concentreze asupra supraviețuirii imediate înainte de a-și putea acorda timp sau energie pentru a se preocupa de sănătatea mediului. Societățile bogate trebuie să înțeleagă că stilul lor de viață confortabil vine cu prețul ridicat al creșterii poluării – din surse precum fabricile, motoarele de mașini și centralele electrice. Provocările cu care se confruntă comunitatea globală în încercarea de a combate o criză ecologică implică crearea unor condiții sociale care să permită tuturor membrilor comunității să fie la fel de dedicați și la fel de capabili de a vindeca locul pe care îl numim cu toții acasă.