Este util să distingem trei sensuri ale cuvântului „conștiință”. Conștiința ‘minimă’ este apariția oricărei activități mentale, indiferent dacă subiectul este sau nu conștient de această activitate. Conștiința ‘perceptuală’ este activitatea perceptuală. Conștiința minimă și perceptuală pot fi prezente, dar conștiința „introspectivă” să lipsească. Conștiința introspectivă este concepută așa cum a fost concepută de Locke și Kant: ca o conștientizare de tip percepție a propriilor stări și activități mentale curente ale subiectului. Ea include conștiința introspectivă a propriei conștiințe introspective. Un model util pentru demistificarea și naturalizarea conștiinței introspective este conștiința proprioceptivă a stărilor și activităților corporale a subiectului. Conștiința introspectivă poate fi subdivizată în continuare în conștiință introspectivă „reflexă” și „introspecție propriu-zisă”. Distincția este una de grad: gradul de atenție implicat. Acordăm o importanță cu totul specială conștiinței introspective și suntem deosebit de puțin dispuși să o identificăm cu un proces pur fizic din creier. Cu toate acestea, se sugerează că acest lucru provine din (a) faptul că ceea ce este introspectat este considerat a fi o stare sau o activitate a unui singur lucru, sinele; și (b) faptul că memoria evenimentelor este, în general, posibilă numai dacă evenimentul amintit a fost obiectul conștiinței introspective în acel moment. Prin urmare, fără conștiința introspectivă, lipsește conștiința unui eu și a istoriei trecute a acelui eu.