Context: Comportamentul tumorilor seroase ovariene borderline (SBT) și semnificația diverșilor factori de prognostic sunt neclare și dificil de evaluat din cauza inconsecvențelor și confuziei din literatura de specialitate. Studii recente au sugerat că trăsăturile morfologice ale tumorii primare (prezența sau absența trăsăturilor micropapilare) și ale „implanturilor” peritoneale (prezența sau absența trăsăturilor invazive) pot subclasifica în mod fiabil SBT-urile în tipuri benigne și maligne. Scopul revizuirii actuale a fost de a testa două ipoteze. În primul rând, că presupusul comportament malign al SBT-urilor este slab documentat și, în al doilea rând, că trăsăturile morfologice ale tumorilor ovariene primare și ale implanturilor peritoneale asociate sunt suficiente pentru a separa SBT-urile în tipuri benigne și maligne, evitând astfel necesitatea categoriei.

Metode: Au fost analizate 245 de studii care au raportat aproximativ 18.000 de paciente cu tumori ovariene borderline. După excluderea seriilor care nu au avut urmărire clinică sau care nu au putut fi analizate din alte motive, au rămas 97 de rapoarte care au inclus 4.129 de paciente. Pe lângă recidive și supraviețuire, am evaluat tipul de implanturi peritoneale, microinvazia, implicarea ganglionilor limfatici, recidivele tardive și progresia spre carcinom, deoarece aceste caracteristici au servit ca bază a conceptului de „malignitate borderline” sau „potențial malign scăzut”.

Rezultate: Dintre cei 4.129 de pacienți cu SBT analizați, rata de recidivă după o urmărire medie de 6,7 ani a fost de 0,27% pe an pentru tumorile în stadiul I, supraviețuirea fără boală a fost de 98,2%, iar rata globală de supraviețuire specifică bolii a fost de 99,5%. Pentru pacienții cu tumori în stadiu avansat, rata de recurență a fost de 2,4% pe an. Cu toate acestea, majoritatea (69%) recidivelor raportate nu au fost documentate din punct de vedere patologic și doar 26 de cazuri (8,4% din toate recidivele) au fost documentate ca fiind recidivate dintr-o tumoare ovariană prelevată în mod adecvat. Cel mai fiabil indicator prognostic pentru tumorile în stadiu avansat a fost tipul de implant peritoneal. După 7,4 ani de urmărire, supraviețuirea pacientelor cu implanturi peritoneale neinvazive a fost de 95,3%, în comparație cu 66% în cazul implanturilor invazive (P < 0,0001). Microinvazia în tumora ovariană primară a fost asociată cu o rată de supraviețuire de 100% la 6,7 ani, iar implicarea ganglionilor limfatici a fost asociată cu o rată de supraviețuire de 98% la 6,5 ani. Cele câteva cazuri raportate de boală în stadiul IV, progresia la carcinom invaziv și recidivele foarte târzii (>20 de ani) au fost slab documentate. Supraviețuirea pentru toate stadiile la aproximativ 373 de pacienți din 6 studii prospective randomizate, urmăriți timp de o medie de 6,7 ani, a fost de 100%.

Concluzie: Stadiul chirurgical patologic și subclasificarea bolii extraovare în implanturi invazive și neinvazive sunt cei mai importanți indicatori prognostici pentru SBT. Supraviețuirea pentru tumorile în stadiul I este practic de 100%. Supraviețuirea pentru tumorile în stadiu avansat cu implanturi neinvazive este de 95,3%, în timp ce supraviețuirea pentru tumorile cu implanturi invazive este de 66%. Implanturile invazive se comportă ca niște carcinoame și sunt cel mai probabil metastatice. Natura exactă a așa-numitelor implanturi neinvazive nu este clară, dar acestea se comportă într-un mod benign. Prezența unei arhitecturi micropapilare în tumora ovariană primară este un predictor puternic al implanturilor invazive. Aceste date susțin recomandarea ca tumorile ovariene cu o arhitectură micropapilară să fie denumite „carcinoame seroase micropapilare”, iar cele lipsite de aceste caracteristici, „tumori seroase proliferative atipice”.