ADEVĂRUL: Există peste 100.000 de articole în reviste științifice despre ADHD (și etichetele sale precursoare) și referiri la acesta în manualele de medicină care datează din 1775.

Adaptat din articolul integral de Russell A. Barkley, Ph.D.
Virginia Commonwealth University Medical Center

Periodic auzim că ADHD este un mit. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Există mai mult de 100.000 de articole în reviste științifice despre ADHD (și etichetele sale precursoare), iar referiri la acesta apar în manualele de medicină încă din 1775.

Jerome Wakefield, Ph.D., a definit criterii explicite pentru a judeca tulburările mentale cu mai mult de 20 de ani în urmă.

Tulburările reale:

1. consistă într-un eșec sau o deficiență gravă în funcționarea unei capacități mentale și
2. acest eșec sau deficiență produce un prejudiciu individului. Putem arăta că ADHD îndeplinește aceste două standarde.

În primul rând: există dovezi copleșitoare că ADHD implică o deficiență gravă atât în ceea ce privește atenția (atenție slabă susținută și distragere a atenției), cât și inhibiția comportamentală (impulsivitate și hiperactivitate). Aceste simptome ale ADHD reflectă de fapt o problemă de bază în dezvoltarea funcției executive (FE). Rețeaua lobului prefrontal, sau creierul executiv, asigură abilitățile mentale executive necesare pentru acțiuni orientate spre scop și spre viitor: conștiința de sine, inhibiția, memoria de lucru, autoreglarea emoțională, automotivarea și planificarea/rezolvarea problemelor. Aceste abilități mentale ne asigură autoreglarea, iar simptomele ADHD apar din deficiențe ale acestora.

Chiar dacă credeți că ADHD este o tulburare a EF sau vedeți ADHD ca o tulburare de neatenție și inhibiție, dovezile susțin un eșec sau o deficiență gravă în funcționarea unui set de mecanisme mentale. Criteriul numărul 1 a fost îndeplinit.

Este ADHD asociat cu un prejudiciu pentru individ?

Prejudiciul se referă la un risc crescut de mortalitate (deces), morbiditate (rănire), suferință personală (o calitate a vieții semnificativ redusă) sau afectare în domenii majore ale activităților de viață esențiale pentru supraviețuirea și bunăstarea noastră. ADHD este legat de un risc aproape dublu de mortalitate timpurie înainte de vârsta de 10 ani și de peste 4 ori mai mare decât riscul de deces prematur la adulți înainte de vârsta de 45 de ani. Persoanele cu ADHD au un risc de 3-5 ori mai mare de rănire accidentală și un risc mai mare de rănire repetată, de vizită la camera de urgență a spitalului și de spitalizare.

O serie abundentă de cercetări arată că persoanele cu ADHD funcționează ineficient în nenumărate activități majore ale vieții, ceea ce duce la afectare și consecințe negative. Există puține tulburări mintale ambulatorii care să afecteze mai grav, să afecteze mai multe persoane și în mai multe domenii ale activităților majore ale vieții decât ADHD. După cum puteți vedea, ADHD îndeplinește cu ușurință ambele standarde pentru a fi o tulburare mintală validă. Astfel, ADHD este real.

Câteodată criticii susțin că ADHD nu poate fi real deoarece nu există un test obiectiv de laborator pentru această tulburare. Absența unui test nu înseamnă cu greu absența unei tulburări. Tulburările sunt descoperite în primul rând prin descrierea simptomelor despre care se crede că alcătuiesc acea afecțiune și prin demonstrarea faptului că acestea se grupează în mod obișnuit. Apoi, oamenii de știință caută cauzele care contribuie la aceste simptome. Abia apoi, ani sau chiar decenii mai târziu, când dovezile sunt bine stabilite, știința clinică este capabilă să descopere niște mijloace obiective de testare de rutină a acestora.

Click dreapta și salvează pentru a descărca

Descarcă acest articolDownload full length article

Despre autor

Russell A. Barkley, Ph.D., este un cercetător clinic, educator și practician care a publicat 23 de cărți, scale de evaluare, peste 290 de articole științifice și capitole de carte legate de natura, evaluarea și tratamentul ADHD și al tulburărilor conexe, precum și manuale clinice care numără 41 de ediții. Este profesor clinic de psihiatrie la Virginia Treatment Center for Children și Virginia Commonwealth University Medical Center, Richmond, VA. Site-urile sale web sunt www.russellbarkley.org și ADHDLectures.com.

Barkley, R. A. (2015). Probleme de sănătate și deficiențe conexe la copiii și adulții cu ADHD. În R. A. Barkley (ed.) Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție: A handbook for diagnosis and treatment (4th Ed)(pp. 267-313). New York, NY: Guilford Press.

Barkley, R. A. (2015b). Deficiențe educaționale, ocupaționale, întâlniri și căsătorie și financiare la adulții cu ADHD. În R. A. Barkley (ed.) Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție: A handbook for diagnosis and treatment (4th Ed)(pp. 314-342). New York, NY: Guilford Press.

Barkley, R. A. & Fischer, M. (2019). Sindromul copilului hiperactiv și speranța de viață estimată prin urmărirea adultului tânăr: Rolul persistenței ADHD și a altor predictori potențiali. Journal of Attention Disorder, 23(9), 907-923.

Barkley, R. A., Murphy, K. R., & Fischer, M. (2008). ADHD la adulți: Ce spune știința. New York: Guilford Press.

Dalsgaard, S., Ostergaard, S. D., Leckman, J. F., Mortensen, P. B., & Pedersen, M. G. (2015). Mortalitatea la copiii, adolescenții și adulții cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție: un studiu de cohortă la nivel național. Lancet, 385, 2190-2196.

Faraone, S. C., Asherson, P., Banaschewski, T., Biederman, J., Buitelaar, J. K., Ramos-Quiroga, J. A. et al. (2015). Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate. Nature Reviews (Disease Primers), 1, 1-23.

Frazier, T. W., Demareem H. A., & Youngstrom, E. A. (2004). Meta-analiză a performanțelor testelor intelectuale și neuropsihologice în tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate. Neuropsychology, 18, 543-555.

Hervey, A. S., Epstein, J. N., & Curry, J. F. (2004). Neuropsihologia adulților cu tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate: O revizuire meta-analitică. Neuropsychology, 18, 495-503.

London, A. S., & Landes, S. D. (2016). Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție și mortalitatea adulților. Preventive Medicine, 90, 8-10.

Nigg, J. T. (2013). Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate și rezultatele negative pentru sănătate. Clinical Psychology Review, 33, 215-228.

Wakefield, J. C. (1999). Analize evolutive versus analize prototipice ale conceptului de tulburare. Journal of Abnormal Psychology, 108, 374-399.

.