La 9 martie 2018, președintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, și liderul principalei opoziții, Raila Odinga, și-au surprins susținătorii atunci când și-au dat public mâna și au convenit să lucreze împreună. Aceasta nu a fost prima dată când elitele rivale din Kenya au încheiat un pact politic pentru a lucra împreună.

Pactele politice au fost frecvente în rândul elitelor de-a lungul perioadei postcoloniale. Atât Kenyatta, cât și Odinga au mai încheiat pacte. Odinga a încheiat unul cu fostul președinte Mwai Kibaki în urma violențelor legate de rezultatele alegerilor prezidențiale din 2007. Uhuru a format o alianță cu un fost rival, William Ruto, și a câștigat alegerile din 2013.

Înțelegerea de mână dintre Uhuru și Raila a fost însă surprinzătoare, deoarece nu a avut loc o mediere deschisă. În plus, evenimentele din luna precedentă au arătat că erau înrăiți unul față de celălalt. Aceștia continuaseră să își mențină cu încăpățânare pozițiile.

Partidul de opoziție al lui Odinga, Super Alianța Națională, a fost în spatele protestelor violente pentru a respinge declararea lui Kenyatta drept câștigător al unor alegeri generale prelungite și contestate. Primul scrutin, desfășurat în august 2017, a fost anulat de Curtea Supremă. Acest lucru a dus la organizarea unui nou scrutin în octombrie 2017.

Dar chiar și repetarea scrutinului a fost respinsă de Odinga și de Super Alianța Națională. Aceștia au respins președinția lui Kenyatta și, la 30 ianuarie 2018, l-au instalat pe Odinga în funcția de președinte al poporului. Alianța era formată din mai multe partide etno-regionale conduse de liderii lor respectivi.

Peste o lună mai târziu, Kenyatta și Odinga își dădeau mâna. Aceștia au aprobat un cadru pentru a aborda provocările legate de guvernare care au contribuit la politica de divizare a țării și la antagonismul etnic. Cadrul a fost numit Inițiativa de construire a podurilor.

Starea de mână a pus capăt impasului politic. Aliații politici ai celor doi bărbați au început să se susțină reciproc. Acest lucru a inclus reprezentanții lor în Adunarea Națională și în Senat, unde aliații lui Odinga au sprijinit politicile guvernamentale.

De ce s-au întâlnit cu ușurință cei doi mari rivali și au convenit să stabilească Inițiativa Building Bridges?

În spatele Inițiativei Building Bridges

Starea de mână și inițiativa care a însoțit-o sunt cel mai bine înțelese prin recunoașterea faptului că politica kenyană este în mod fundamental modelată de competiția dintre și între elitele politice și grupurile lor etnice. Elitele etnice concurente au autoritate și control informal asupra grupurilor lor respective.

Ele le folosesc pentru a-și promova interesele economice și politice, precum și pentru a negocia distribuirea puterii și a resurselor. Negocierile și interesele lor duc la pacte politice. Acestea sunt mereu în schimbare, deoarece practica politicii „învingătorul ia totul” duce la excluderea învinșilor din noile acorduri de putere.

Dar cei excluși pot ocaziona realizarea de noi pacte dacă noile dinamici duc la includerea lor în aranjamentele de putere.

Structura demografică a Kenyei și sistemul său electoral contribuie la această stare de fapt. Țara are cinci grupuri etnice mari care cuprind aproximativ 65% din populație. Constituția Kenyei prevede, de asemenea, că candidații prezidențiali trebuie să câștige cu 50% plus un vot, iar această prevedere obligă la formarea de alianțe. Rezultatul este că acordurile sunt rupte – și construite – pe baza calculelor cu privire la cea mai bună coaliție alternativă pentru a câștiga alegerile.

Cele cinci grupuri principale sunt: Grupul etnic Kikuyu al președintelui Kenyatta; Luo al lui Raila Odinga; Grupul etnic Kalenjin al lui William Ruto; Kamba; și Luyia. Grupul Kikuyu este cel mai numeros și a avut un președinte de trei ori – Jomo Kenyatta (tatăl lui Uhuru Kenyatta), la independența din 1963; apoi Mwai Kibaki (2007 – 2013); și Uhuru Kenyatta din 2013 până în prezent. Kalenjin a ocupat fotoliul suprem în timpul lui Daniel Arap Moi, care a preluat funcția după moartea lui Jomo Kenyatta în 1978. Moi a rămas în funcție până în 2002.

Strângerea de mână și Inițiativa „Building the Bridges” au evoluat în paralel cu semnele emergente de prăbușire a pactului dintre Kenyatta și adjunctul său Ruto. Aceștia aveau un pact cu scopul de a câștiga alegerile din 2013. Dar după ce Kenyatta a câștigat alegerile contestate din 2017 și a început un ultim mandat, acest pact și-a depășit în mod clar scopul.

Kenyatta a împărțit puterea cu Ruto în primul mandat, dar după ce a câștigat alegerile din 2017 a început să concentreze puterea, îndepărtându-i responsabilitățile care creaseră percepția că Ruto este un copreședinte. În primul mandat, Ruto își nominaliza proprii candidați pentru numirea în diverse funcții. De asemenea, el a coordonat punerea în aplicare a proiectelor guvernamentale de dezvoltare în întreaga țară.

În al doilea rând, Ruto a început să mobilizeze o bază de sprijin politic independentă în rândul grupurilor etnice Kikuyu și aliate lui Kenyatta din regiunea Muntele Kenya. Susținătorii lui Kenyatta au interpretat acest lucru ca subminând controlul și autoritatea lui Kenyatta asupra Kikuyu.

În plus, nivelurile crescânde de corupție în proiectele de dezvoltare ale guvernului deveniseră un motiv de îngrijorare. Mulți dintre susținătorii lui Kenyatta l-au acuzat pe Ruto și pe aliații săi că au acumulat averi în scopul de a-și finanța campaniile prezidențiale din 2022. Ei i-au acuzat că subminează potențialul acestor proiecte de a marca moștenirea lui Kenyatta.

Kenyatta s-a adresat lui Odinga pentru un nou pact care să taie influența politică a lui Ruto și să pună capăt protestelor violente care îi contestau legitimitatea. În timp ce unii îl vedeau pe Kenyatta ca pe un președinte ales în mod legitim, alții îl considerau lipsit de legitimitate. Acest lucru era valabil și pentru Odinga.

Deși instalat ca președinte al poporului, el nu avea autoritatea formală de a guverna. Acest lucru a fost valabil chiar și în zonele de opoziție. Fără acces la resursele statului și fără controlul vreunei instituții, Odinga nu a putut oferi niciun beneficiu aliaților săi, mulți dintre aceștia susținând opoziția în speranța că vor beneficia dacă vor ajunge la putere.

Ce s-a convenit

Propunerile au fost menite să alinieze interesele elitelor pentru a asigura coeziunea. Ele păreau axate pe asigurarea faptului că cele mai mari comunități etnice aveau o anumită prezență în executivul național. Învinșii ar fi obținut, de asemenea, un post și ar fi fost activi în parlament.

Acestea au inclus:

• Propuneri de amendamente la constituție pentru a extinde executivul național prin includerea, printre altele, a postului de prim-ministru.

• O propunere de stabilire a postului de lider al opoziției oficiale, care ar urma să fie ocupat de cel care se clasează pe locul al doilea la alegerile prezidențiale. Liderul opoziției ar fi un membru de drept al parlamentului.

• O revizuire a sistemului electoral pentru a promova egalizarea reprezentării și egalitatea de cetățenie prin reprezentare proporțională.

Kenyatta și Odinga au mobilizat alte elite etnice pentru a susține recomandările. Ei au adus de partea lor mai multe partide parlamentare.

Aceste noi aranjamente sunt menite să ofere sprijin parlamentar pentru această inițiativă. Ele au fost concepute, de asemenea, pentru a mobiliza sprijinul popular, deoarece unele dintre propuneri necesită un vot al kenyenilor în cadrul unui referendum.

Calea accidentată care urmează

Parlamentul este probabil să adopte legile pentru a sprijini schimbările propuse. Dar un referendum va reprezenta o provocare majoră – atât pentru inițiativă, cât și pentru Kenyatta și Odinga.

Kenya are o istorie proastă în ceea ce privește referendumurile. Unul organizat în 2005 și altul în 2010 au polarizat țara. Unul pentru modificarea Constituției din 2010 nu va fi diferit.

Ruto pare exclus din aranjamentele de putere emergente. Prin urmare, este probabil ca el să își mobilizeze susținătorii împotriva modificărilor. El și aliații săi s-au opus deja Inițiativei Building Bridges, subliniind că recomandările acesteia sunt menite să avantajeze elitele bogate – și pe cele care provin dintr-o „dinastie” – mai degrabă decât pe alegătorii obișnuiți și pe fiii țăranilor săraci, precum el însuși.

Distribuția propusă a puterii ar putea fi aprobată la referendum, având în vedere numărul de elite etnice din cadrul acordurilor politice care au evoluat recent. Propunerea de a permite multor elite etnice să aibă acces la puterea politică este, de asemenea, în conformitate cu interesul propriu al elitelor.

Cu toate acestea, dacă propunerile vor fi aprobate la referendum sau vor obține sprijin în parlament, noul pact politic se va prăbuși, așa cum au făcut-o și altele înainte. Actorii puternici din noul aranjament vor începe să nu fie de acord cu privire la distribuirea puterii – sau alții vor renunța la ceea ce s-a convenit. Într-adevăr, deficitul de încredere este comun în rândul elitelor.

Acest lucru va lărgi diviziunile politice și va crea contextul pentru alegeri extrem de competitive și violente în 2022.

.